Statele Unite ale Americii susțin reformele implementate de Republica Moldova și încurajează autoritățile să continue cursul de modernizare al țării. Declarațiile au fost făcute de demnitarii americani în timpul vizitei la Washington de săptămâna aceasta al președintelui Parlamentului Andrian Candu.
Președintele Parlamentului a avut întrevederi cu Wess Mitchell, asistentul Secretarului de Stat, responsabil de relațiile cu peste 50 de țări din Europa și Eurasia, NATO, UE și OSCE. Dr. Wess Mitchell a anunțat că SUA va acorda Moldovei întreg suportul pentru apropierea de Uniunea Europeană și SUA. El a menționat că Moldova este pe prima linie de confruntare geopolitică. De asemenea, Andrian Candu a avut o întrevedere și cu Bridget Brink, Asistentă adjunct al Secretarului de Stat al SUA. La această întâlnire părțile au făcut un schimb consistent de informații pe întreaga agendă politică și de reforme din Moldova.
La Washington, președintele Parlamentului a avut întrevederi la Congresul SUA. Grupul de prietenie din Camera Reprezentanților a Congresului SUA a dat asigurări că rezoluția Congresului SUA care susține asocierea Republicii Moldova la Uniunea European și cere Federației Ruse să-şi retragă trupele şi muniţiile din regiunea transnistreană are suport pentru votare. Congresmanul David Price, co-președintele grupului, a reiterat suportul pentru Republica Moldova în eforturile de consolidare a democrației, creștere a securității energetice, continuare a reformelor, dezvoltare economică și protejare a spațiului informațional.

De asemenea, Președintele Parlamentului, însoțit de guvernatorul BNM Sergiu Cioclea și ministrul Finanțelor Octavian Armașu, au avut întrevedere la Ministerul de finanțe american – US Treasury, cu adjunctul instituției – Andy Baukol, Evangelia Bouzis, asistent adjunct al secretarului pentru Europa și Eurasia, Larry McDonald, asistent adjunct al secretarului de stat, Paul Leonovich, director asociat și Patricia Pollard, oficiul FMI din SUA. Reprezentanții trezorăriei americane au apreciat înalt ritmul și calitatea implementării reformelor din domeniul financiar-bancar din Moldova, precum și buna colaborare, volumul de muncă realizat pe proiectele legate de administrarea fiscală.
Totodată, oficialii americani au asigurat delegația moldovenească de continuarea sprijinului pentru consolidarea sistemului financiar-bancar și disponibilitatea în continuare de a furniza expertiză și suport. Reprezentanții US Treasury au salutat acțiunile întreprinse în contextul luptei cu spălarea banilor și respectarea normelor adoptate în acest sens.

Amintim că Președintele Parlamentului a efectuat o vizită de lucru la Washington DC, Statele Unite ale Americii în perioada 16-18 aprilie curent.
