Tradițional, Zinaida Greceanîi a început campania electorală din raionul natal

Tradițional, Zinaida Greceanîi a început campania electorală din nordul Moldovei, din raionul natal Briceni. A vizitat orașul Lipcani și satele Trebisăuți, Slobozia-Șirăuți, Berlinți, unde s-a întâlnit cu locuitorii acestor localități.

Nu este prima dată când Zinaida Greceanîi are astfel de întrevederi. Având în vedere că a fost aleasă în Parlament pentru circumscripția electorală Briceni, Grecianîi a declarat că cunoaște bine problemele acestor localități și ale locuitorilor și pe multe dintre ele a reușit să le soluționeze împreună cu echipa Partidului Socialiștilor în ultimii ani.

Participanții la întrevederi au vorbit cu încredere diverse subiecte care  îi interesează: începând cu situația din țară, situația politicii externe, riscul pierderii statalității, dublele standarde ale unora dintre parteneri, și finisând cu problemele de dezvoltare economică a republicii și a localităților menționate, inițiativele sociale  implementate de PSRM și acele probleme care urmează să fie soluționate.

La sfârșitul vizitei de astăzi în raionul Briceni, Zinaida Greceanîi a avut întrevederi cu locuitorii orașului Briceni și Cotiujeni.

“În timpul discuțiilor noastre, am fost unanimi că Blocul electoral al comuniștilor și socialiștilor este singura forță reală din flancul stâng. Împreună vom învinge!”, a subliniat Zinaida Greceanîi.

Total
0
Shares
Total
0
Share