Trafic de influență în Comrat: Bănuitul, prins în flagrant în timp ce încerca să obțină mită pentru permisul de conducere

Un bărbat din Comrat a fost reținut de către ofițerii Direcției generale teritoriale (DGT) Sud a CNA (Centrul Național Anticorupție) și procurorii oficiului Sud al Procuraturii Anticorupție, într-un dosar de trafic de influență. Bănuitul a fost prins în flagrant în momentul în care primea o sumă de 1500 de euro de la un denunțător.

Cazul a fost declanșat în urma unui denunț depus de un cetățean, care a sesizat CNA că o persoană din Comrat i-ar fi solicitat 1500 de euro în schimbul obținerii permisului de conducere. Potrivit denunțătorului, intermediarul susținea că are influență asupra angajaților Secției Înmatricularea Transportului și Calificarea Conducătorilor Auto Comrat și că ar putea să-i favorizeze la probele teoretică și practică ale examenului de calificare auto pentru categoria B.

Astăzi, sub supravegherea ofițerilor CNA, suma de 1500 de euro a fost transmisă bănuitului și a fost confiscată în timpul percheziției efectuate în automobilul său. Bărbatul a fost condus la sediul DGT Sud a CNA din Cahul pentru audieri și va fi ulterior plasat în izolator.

Oficiul Sud al Procuraturii Anticorupție se ocupă de urmărirea penală în acest caz.

Trebuie menționat că orice persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este considerată nevinovată până la proba contrară și până când vinovăția sa nu este dovedită prin intermediul unei hotărâri judecătorești definitive.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share