Trafic de influență la graniță: Ofițerii CNA au descins la trei suspecți din sudul țării, documentând cel puțin 25 de episoade de corupție

Ofițerii CNA și procurorii au descins în această dimineață cu percheziții la trei persoane din sudul țării într-un dosar de trafic de influență. Acestea sunt bănuite că ar fi promis unor cetățeni moldoveni că le poate asigura traversarea frontierei moldo-române cu pașaport biometric, eliberat de autoritățile din Republica Moldova, chiar dacă aceștia ar fi încălcat termenul legal de ședere în zona Schengen. Cel puțin 25 de episoade au fost documentate de CNA, iar o persoană a fost reținută pentru 72 de ore în urma descinderilor de astăzi.

Mai exact, cei 3 bănuiți, printre care un angajat al unei întreprinderi auto și un șofer de autobuz, ar fi pretins și primit de la fiecare persoană între 300 și 400 de euro, pentru a le favoriza traversarea Frontierei Române și, respectiv, intrarea în zona Schengen.

În scopul acumulării materialului probator, au fost efectuate percheziții, sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Cahul, în birourile de serviciu, la domiciliile și în automobilele suspecților. Ca rezultat, au fost ridicate probe concludente pentru urmărirea penală. În prezent, 2 persoane sunt cercetate în stare de libertate, iar un suspect a fost reținut și plasat în izolatorul CNA.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată, până la primirea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Total
0
Shares
Total
0
Share