Poliția de Frontieră Iași a anunțat că în zilele de 11 septembrie 2025, între orele 08:00–16:00, și 12 septembrie 2025, între orele 08:00–15:00, pe coronamentul barajului hidrotehnic Stânca–Costești se vor efectua lucrări de montaj a echipamentelor la priza de apă aferentă conductei de utilități.
În aceste intervale, traficul se va desfășura pe o singură bandă, fapt ce poate provoca îngreunări, creșterea timpilor de așteptare sau chiar sistări temporare la punctul de trecere a frontierei „Costești–Stânca”.
Autoritățile recomandă participanților la traficul transfrontalier să planifice din timp rute alternative și să opteze pentru traversarea prin alte puncte de frontieră cu România: Lipcani, Leușeni, Sculeni, Cahul sau Leova.
Pentru planificarea călătoriei, șoferii pot utiliza hărțile online, iar pentru informații actualizate despre starea traficului și eventuale restricții sunt invitați să consulte pagina oficială a Poliției de Frontieră.