În 13 august, trei aeronave înmatriculate în Ucraina au survolat orașul Bălți și au aterizat la Aeroportul Internațional Mărculești pentru lucrări de întreținere, au confirmat reprezentanții Autorității Aeronautice Civile (AAC), informează telegraph.md, cu referire la Realitatea.md
Irina Bodolica, reprezentant al AAC, a precizat că aeronavele fac parte din categoria căutare–salvare și că zborul a fost autorizat oficial și coordonat prin canale diplomatice.
Autoritățile au subliniat că întreaga procedură a respectat regulile de siguranță și s-a desfășurat în cadrul colaborării internaționale în domeniul aviației civile. Imaginile video cu aeronavele au apărut pe rețelele de socializare.