Trei femei, din Florești și Bălți, reținute pentru poxenetism. Racolau tinere pentru a le determina să se prostitueze

Polițiștii și procurorii din  Bălți au documentat activitatea infracțională a unor persoane care au organizat o schemă ilegală de racolare și determinare la prostituție a unor tinere din orașele Bălți și Florești.

La începutul lunii august, o tânără de 29 ani, a sesizat poliția din Bălți comunicând că ar fi victima unor femei, care prin discuții verbale au determinat-o să meargă în Republica Cehă pentru a se prostitua.

Pe acest caz a fost pornită o cauză penală conform infracțiunii de ”Proxenetism”. În  urma investigațiilor efectuate s-a stabilit că, o femeie de 38 ani, inițiatoarea schemei infracționale, împreună cu altele două, de 42 și respectiv 33 ani, originare din Florești și Bălți, racolau persoane de gen feminin în scopul practicării prostituției, asigurând transportarea acestora prin perfectarea anumitor acte și achitarea serviciilor de transport din municipiul Bălți în orașul Praga.

În rezultatul măsurilor speciale de investigații, pe traseul Bălți-Rîșcani, a fost stopat autocarul de pe ruta Chișinău-Praga, unde în calitate de pasagere se aflau două femei de 29 și 36 ani. Fiind audiate în cadrul cauzei penale, acestea au declarat că din înțelegerile prealabile cu suspectele, urmau să presteze servicii sexuale în orașul Praga, promițându-le jumătate din venit. Restul banilor trebuiau să-i  primească membrii grupului infracțional.

În urma probelor acumulate, bănuitele au fost reținute pentru 72 ore.

Citește și: VIDEO // Doi tineri din Ungheni, reținuți pentru proxenetism, au fost trimiși pe banca acuzaților

Total
0
Shares
 
Total
0
Share