Trei tineri au furat o mașină din capitală. Aceștia riscă să petreacă următorii ani după gratii

Trei tineri care au răpit un automobil de model ,,Ford”, ce era parcat pe str. Columna au fost reținuți. Aceștia s-au dovedit a fi doi minori cu vârstele de 16 și 17 ani și un tânăr în vârstă de 19 ani.

Polițiștii au fost alertați în dimineața de 08 martie, de către un bărbat care a comunicat că de pe teritoriul firmei a fost sustras automobilul de model ,,Ford”. La fața locului polițiștii au stabilit că indivizii au pătruns și într-un oficiu al firmei, de unde au sustras cheile de la unitatea de transport, după care cu bunul sustras au părăsit locul faptei. Prejudicial cauzat constituie 90 000 lei. Acțiunile indivizilor au fost surprinse de camerele de supraveghere.

Astfel în urma măsurilor întreprinse de forțele de ordine minorii au fost localizați și reținuți pe teritoriul capitalei iar tânărul de 19 ani a fost reținut într-o localitate din r. Nisporeni.

În cadrul acțiunilor procesual penale tinerii și-au recunoscut vinovăția.

Pe cazul dat fiind inițiată o cauză penală pentru răpirea unității de transport, tinerii fiind cercetați în stare de libertate, iar conform legislației aceștia riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 29 000 lei la 67 500 lei sau cu închisoare de la 1 la 3 ani.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share