Fostul şef-adjunct al Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor din cadrul CNA, Mihail Gofman, a reapărut ieri la Jurnal TV. Prin skype, la fel ca Renato Usatîi. Gofman, care e fugar în Statale Unite, susține că în SUA este deschis un dosar penal care vizează pe Vlad Plahotniuc în frauda bancară din R. Moldova.
Această informație oferită de Mihail Gofman este minciună, susține purtătorul de cuvânt al PD, Vitalie Gămurari.
„Gofman este trompeta lui Platon, a FSB și Jurnal TV. Sunt minciuni. Nu au existat niciodată audierile de care pomenește acest personaj. Nu e decât o continuare a campaniilor false promovate de postul de televiziune aservit unor grupări interlope”, a subliniat Gămurari.
Telegraph.md amintește că investigațiile jurnalistice din 2017 arată că Gofam și Platon sunt vechi prieteni. Acum trei ani, compania de asigurări ASITO, controlată pe atunci de Platon, i-a oferit fostului ofiţer de la CNA aproape un milion de lei pentru tratamentul fiului acestuia, cu încălcarea legislaţiei din domeniul asigurărilor. Informaţiile despre această fraudă au fost publicate de bloggerul Veaceslav Balacci, care a efectuat o investigaţie în acest sens.