Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că a anulat întâlnirea planificată cu Vladimir Putin pentru că a avut impresia că ”nu este corect” și că ”nu se va ajunge acolo unde trebuia să se ajungă”.
”Mi s-a părut pur și simplu că nu este corect. Mi s-a părut că nu vom ajunge acolo unde trebuia să ajungem. De aceea am anulat-o. Dar o vom face în viitor”, a spus Trump.
Liderul american a menționat că, în opinia sa, atât Vladimir Putin, cât și Vladimir Zelenski își doresc pacea, însă s-a declarat dezamăgit de ritmul lent al negocierilor dintre Washington și Moscova privind încetarea războiului.
”Sincer vorbind, singurul lucru pe care îl pot spune este că de fiecare dată când vorbesc cu Vladimir (Putin), am discuții bune, dar apoi ele nu duc la nimic”, a adăugat Trump.