Președintele american Donald Trump a anunțat joi, la Casa Albă, că un donator privat bogat a oferit guvernului SUA 130 de milioane de dolari pentru a acoperi posibilele deficite salariale ale militarilor, cauzate de blocajul administrativ în derulare.
”Ne-a sunat zilele trecute și ne-a spus: Aș dori să acopăr orice deficit pe care îl aveți din cauza închiderii blocajului democrat, pentru că iubesc armata și iubesc țara”, a declarat Trump, adăugând că donatorul este „patriot și prieten de-al meu”, fără a-i dezvălui numele.
Administrația americană este supusă presiunilor pentru a se asigura că militarii activi își primesc salariile, în condițiile în care guvernul federal este parțial închis de la 1 octombrie, din cauza impasului bugetar din Congres.
Președintele Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, a precizat că redirecționarea fondurilor de cercetare către salariile militare reprezintă o soluție temporară, avertizând că trupele ar putea în curând să nu mai fie plătite dacă nu se adoptă o nouă rezoluție bugetară.
Casa Albă nu a oferit deocamdată un comentariu oficial.
