Tudor Ulianovschi a fost ales președinte al Partidului Social Democrat European

Fostul ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, a fost ales, prin vot unanim, președinte al Partidului Social Democrat European (PSDE). Decizia a fost aprobată astăzi, în cadrul celui de-al XI-lea Congres extraordinar al formațiunii.

Tudor Ulianovschi le-a mulțumit colegilor pentru încrederea acordată, menționând că preluarea conducerii PSDE este pentru el o onoare, dar și o mare responsabilitate. „Cu sprijinul, contribuția și dedicația fiecăruia dintre Dvs. vom reuși să aducem familia PSDE în prim-planul vieții politice, pregătindu-ne pentru asumarea responsabilității guvernamentale, iar acest lucru trebuie să se întâmple după alegerile parlamentare din anul viitor”, a declarat Tudor Ulianovschi.

Noul lider social-democrat a spus că știe că nu va fi un drum ușor și nici presărat cu flori, însă va face tot posibilul ca partidul să se ridice rapid și să contribuie la dezvoltarea localităților, astfel încât să redea oamenilor speranța la o viață mai bună atât în zonele rurale, cât și în cele urbane.

„Astăzi, marcăm o nouă etapă și un nou început pentru formațiunea noastră politică și sunt convins că, împreună, vom reuși să consolidăm și să dezvoltăm marea noastră familie politică și, în acest fel, să oferim Republicii Moldova o alternativă puternică și reală, capabilă să scoată țara din criză și să asigure siguranța și bunăstarea cetățenilor noștri”, a subliniat președintele PSDE, Tudor Ulianovschi.

Fostul lider al PSDE Ion Sulă i-a urat mult succes președintelui nou ales, menționând că va rămâne alături de Dumnealui în echipa social-democrată și va continua să muncească cot la cot pentru consolidarea și fortificarea acesteia.

Cu un mesaj video de felicitare pentru președintele nou ales al PSDE, Tudor Ulianovschi, și delegații celui de-al XI Congres extraordinar al PSDE a venit fostul președinte al Partidului Social Democrat din România, fostul prim-ministru al României, deputatul Victor Ponta.

„În toți acești ani în care am colaborat în calitate de prim-ministru, fost președinte al PSD România, întotdeauna lângă inima mea a fost Republica Moldova. Am făcut multe lucruri bune pentru cetățenii R. Moldova. Vreau să-i urez mult succes dlui președinte Tudor Ulianovschi în bătălia politică, alături de echipa social-democrată”, a declarat Victor Ponta.

Tudor Ulianovschi este diplomat și om de afaceri cu o carieră remarcabilă, având peste 20 de ani de experiență în guvern, diplomație și organizații internaționale. Este fost ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene. Este căsătorit și are trei copii.

În cadrul forumului au fost, de asemenea, aleși doi prim-vicepreședinți ai PSDE, Ion Sula și Alexandru Cauia, Consiliul Național Politic, Comisia Națională de Cenzori și Colegiul de Etică și Arbitraj.

La final, delegații la forum au adoptat Declarația Congresului, prin care se angajează să marcheze o nouă etapă în istoria PSDE, consolidându-se ca o forță politică dedicată bunăstării cetățenilor Republicii Moldova.

La lucrările Congresului au participat peste 300 de delegați din majoritatea raioanelor țării și din municipiile Chișinău și Bălți.

Total
0
Shares
Total
0
Share