Ministerul Apărării Naționale al Turciei a anunțat că o dronă care se apropia de spațiul aerian turc, din direcția Mării Negre, a fost doborâtă de avioane F-16, în cadrul procedurilor de securitate aeriană.
Potrivit comunicatului oficial, „un obiect aerian care se apropia de spațiul nostru aerian dinspre Marea Neagră a fost detectat și luat sub supraveghere în cadrul procedurilor de rutină”.
Ministerul precizează că, „pentru asigurarea securității spațiului aerian, avioanelor F-16 aflate sub comandă NATO și sub control național li s-a atribuit o misiune de reacție de alarmă”.
Conform evaluărilor, obiectul aerian „a fost identificat ca fiind un vehicul aerian fără pilot scăpat de sub control”, iar pentru a evita orice incident, „a fost lovit și doborât într-o zonă sigură, în afara zonelor locuite”.
Autoritățile turce nu au oferit informații despre proveniența dronei sau despre eventuale consecințe suplimentare ale incidentului.