Ucraina a modificat regulile de dobândire și pierdere a cetățeniei. Legea a intrat în vigoare la 16 ianuarie 2026

Începând cu 16 ianuarie 2026, în Ucraina a intrat în vigoare Legea nr. 4502-IX, care modifică substanțial procedura de dobândire și pierdere a cetățeniei ucrainene. Noile prevederi vizează, în principal, simplificarea procedurilor pentru anumite categorii de străini, în special militari și membrii familiilor acestora, precum și extinderea temeiurilor de retragere a cetățeniei.

Potrivit noii legi, Ucraina recunoaște, în anumite situații expres prevăzute de legislație, existența cetățeniei multiple, prin completarea Legii „Cu privire la cetățenia Ucrainei” cu un articol dedicat acestui regim.

Totodată, a fost introdus un mecanism simplificat pentru membrii familiilor militarilor străini și ai apărătorilor Ucrainei, inclusiv ai celor care au decedat în timpul serviciului. Aceștia pot depune doar o declarație de renunțare la cetățenia străină și de recunoaștere exclusivă a cetățeniei ucrainene.

Legea prevede și un mecanism tranzitoriu pentru militarii străini și membrii familiilor lor care au dobândit cetățenia ucraineană începând cu anul 2018 și nu pot renunța la cetățenia anterioară. Aceștia au dreptul să depună declarația necesară până la 16 iulie 2026.

Un alt element nou îl constituie procedura simplificată de obținere a cetățeniei pentru cetățenii Poloniei, Cehiei, Germaniei, Canadei și Statelor Unite ale Americii, care pot dobândi cetățenia ucraineană prin depunerea unei declarații.

În același timp, pentru persoanele care solicită cetățenia în baza originii teritoriale, devine obligatorie susținerea examenelor privind cunoașterea limbii de stat, a Constituției și a istoriei Ucrainei.

Legea extinde și lista temeiurilor de pierdere a cetățeniei, inclusiv în cazuri ce țin de amenințarea securității naționale sau de participarea la agresiunea armată împotriva Ucrainei.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share