Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, nu va zbura direct prin Ucraina pentru a ajunge la Chișinău. Odată ce are interdicție prin această țară, el este nevoit să ocolească prin state UE. Va zbura deasupra Poloniei, Slovaciei, Ungariei și României, după care va ajunge în Republica Moldova.
Realitatea.md a aflat totuși, datorită colegilor de peste Prut de la Antena 1, că oficialul rus a reușit să obțină autorizația pentru a survola deasupra României.
Totul începe însă din altă parte. Contactați de Realitatea.md, reprezentanții Autorității Aeronautice Civile (AAC) au explicat că solicitarea propriu-zisă a venit pe cale diplomatică de la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, iar Autoritatea noastră nu a identificat temeiuri de ordin operațional pentru a refuza zborul lui Șoigu.
Ni s-a mai spus că permisiunea de survolare a spațiului aerian al Republicii Moldova o oferă Ministerul Apărării, la cârma căruia stă Pavel Voicu înaintat de socialiști, în comun cu MAEIE.
AAC este subordonată Ministerului Economiei și Infrastructurii.
Guvernul și alții
Prim-ministrul Maia Sandu a dat de înțeles, la ceremonia de comemorare a victimelor regimurilor totalitare, că manifestația organizată de șeful statului, cum ar fi concertul din PMAN care a blocat și trecerea la piatra comemorativă din Piață, ar deviza societatea.
PPEM a condamnat atitudinea „tolerantă a Guvernului”: „Vizita ministrului rus al Apărării la Chișinău este o insultă gravă adusă cetățenilor Republicii Moldova, a veteranilor care au luptat în Războiul de pe Nistru și memoriei celor care au căzut în acest conflict armat”.
La rândul său, și Partidul Liberal a înaintat o notă de protest Ambasadei Federației Ruse, declarând că vizita lui Serghei Șoigu este dovada sfidătoare că armata rusă se simte la ea acasă pe teritoriul statului.
Șeful statului a ieșit azi, în fața presei, pentru a dezvălui rezultatele ședinței Consiliului Suprem de Securitate și, dacă anterior era deschis pentru întrebări, de data aceasta a plecat grăbit de la tribună și nu a făcut nicio declarație despre vizita oficialului rus.