Consiliul Uniunii Europene a numit-o pe Kirsten Joppe în funcția de șefă a Misiunii de Parteneriat a Uniunii Europene în Republica Moldova (EUPM Moldova). Kirsten Joppe își va prelua atribuțiile la 25 aprilie 2026, înlocuindu-l pe Cosmin Dinescu.
Decizia a fost luată de Comitetul Politic și de Securitate al Uniunii Europene la 22 aprilie 2026.
Kirsten Joppe este expertă în guvernanță și consilier internațional, cu peste 20 de ani de experiență în operațiuni de pace și domeniul drepturilor omului. Kirsten Joppe a activat în misiuni internaționale, inclusiv în cadrul OSCE în Kosovo, precum și în Ministerul Federal de Externe al Germaniei, unde a fost responsabilă de dosarele Armenia și Azerbaidjan.
Din noiembrie 2024, Kirsten Joppe a ocupat funcția de adjunct al șefului Misiunii EUPM Moldova și șef de cabinet, după o perioadă de peste șase ani de activitate în Ucraina. În cadrul Misiunii Consultative a UE în Ucraina (EUAM), Kirsten Joppe a coordonat componenta de reformă strategică, care a inclus domenii precum digitalizarea, drepturile omului, egalitatea de gen și combaterea corupției.
Misiunea de Parteneriat a UE în Republica Moldova a fost instituită în aprilie 2023, cu scopul de a consolida reziliența sectorului de securitate, în special în domenii precum gestionarea crizelor și amenințările hibride, inclusiv securitatea cibernetică și combaterea manipulării informațiilor și ingerințelor externe.
Mandatul misiunii a fost prelungit până la 31 mai 2027. În prezent, EUPM Moldova are peste 70 de angajați permanenți, inclusiv personal internațional și local.



