Tinerii antreprenori din Republica Moldova pot beneficia de consultanță în afaceri datorită sprijinului oferit de Uniunea Europeană. Astăzi, la Chișinău, a fost prezentat programul „Erasmus pentru tinerii antreprenori”, o inițiativă europeană care promovează dezvoltarea și colaborarea antreprenorială. Evenimentul de prezentare a programului este parte a campaniei „Anului European al Competențelor”, inițiativă care promovează dobândirea aptitudinilor necesare pentru locuri de muncă de calitate, contracararea decalajului dintre competențele specialiștilor și necesitățile companiilor.
La eveniment au participat oficiali europeni și moldoveni, reprezentanți ai mediului de afaceri și cei interesați în lansarea și dezvoltarea afacerilor proprii. Printre aceștia, ambasadorul UE în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, directorul Departamentului Rețele și Guvernanță din cadrul Direcției generale piață internă, industrie, antreprenoriat și întreprinderi mici și mijlocii (DG GROW), Jakub Boratynski și președintele Comisii legislative economie, buget și finanțe, Radu Marian.
„Uniunea Europeană este o comunitate dinamică și inclusivă, care își deschide larg porțile pentru cooperare. Programul „Erasmus pentru tinerii antreprenori” este o dovadă că noi nu avem granițe, ci doar oportunități care așteaptă să fie explorate. De-a lungul timpului, programul a dobândit popularitate și rezultate impresionante, iar realizările evidențiază impactul global și eficacitatea lui în promovarea creșterii antreprenoriale. Evenimentul de astăzi se aliniază campaniei UE „Anul European al Competențelor”, care evidențiază angajamentul nostru față de dezvoltarea abilităților, îmbunătățirea cunoștințelor și creșterea profesională”, a declarat Jānis Mažeiks, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.
„Programul reprezintă o cale către noi oportunități, un pilon esențial în dezvoltarea antreprenoriatului tinerilor, facilitând schimburile transfrontaliere și consolidând conexiunile între tinerii antreprenori și experți cu experiență în afaceri. Este o oportunitate în plus, ca să implicăm tinerii din țara noastră, în procesul de dezvoltare economică, astfel consolidând un mediu de afaceri european și competitiv”, a declarat viceprim-ministrul, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.
„Programul „Erasmus pentru tinerii antreprenori” este o punte importantă dintre UE și Republica Moldova, mai ales acum când Moldova avansează pe calea integrării europene. De-a lungul acestui proces, nu trebuie să uităm și de contactul direct cu oameni, pe care, de fapt, se bazează afacerile. În prezent, 54 de apreprenori moldoveni au participat de acest program, iar jumătate din schimburi au avut deja loc. România este destinația cea mai frecvent aleasă în rândul antreprenorilor moldoveni, iar peste 70% dintre cei care au depus cereri pentru a beneficia de acest program sunt femei”, a specificat Jakub Boratynski, directorul Departamentului Rețele și Guvernanță din cadrul Direcției generale piață internă, industrie, antreprenoriat și întreprinderi mici și mijlocii (DG GROW).
Prin intermediul programului, antreprenori din Republica Moldova, care doresc să-și dezvolte afacerea și să-și îmbunătățească competențele, vor avea posibilitatea să învețe de la antreprenorii experimentați din țările Uniunii Europene. „Erasmus pentru tinerii antreprenori” este o ocazie unică pentru ca oamenii de afaceri să descopere noi perspective și să identifice noi oportunități de avansare în cariera antreprenorială. Totodată, programul vine să faciliteze dezvoltarea afacerilor noi ale antreprenorilor moldoveni prin oferirea accesului la noi rețele și piețe.
În cadrul evenimentului au fost prezentate oportunitățile programului „Erasmus pentru tinerii antreprenori”, detalii despre program, precum și experiența personală a unor beneficiari acumulată pe parcursul stagiilor în cadrul acestuia.