UE suspendă contramăsurile împotriva tarifelor SUA pentru a permite continuarea negocierilor

Uniunea Europeană a decis să suspende aplicarea contramăsurilor pregătite ca răspuns la tarifele impuse de Statele Unite asupra importurilor de oțel și aluminiu din spațiul comunitar. Decizia a fost luată pentru a crea „timp și spațiu” în vederea unor negocieri directe cu partea americană, a anunțat Comisia Europeană.

„Vrem să dăm o șansă negocierilor”, a declarat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, avertizând însă că măsurile europene vor intra în vigoare dacă discuțiile nu vor da rezultatele așteptate.

Decizia, care va intra oficial în vigoare pe 14 aprilie și va fi valabilă timp de 90 de zile, vine după ce Statele Unite au anunțat, la rândul lor, o pauză de 90 de zile în aplicarea noilor tarife comerciale față de Uniunea Europeană.

Potrivit Comisiei Europene, contramăsurile pregătite de UE vizau exporturi americane în valoare totală de 21 de miliarde de euro.

„Tarifele americane sunt nejustificate și dăunătoare. Ele riscă să provoace prejudicii economice atât părților implicate, cât și economiei globale”, a precizat Comisia.

În acest context, comisarul european pentru Comerț, Maroš Šefčovič, se află astăzi la Washington pentru a avea întrevederi cu oficialii americani și pentru a explora posibilitățile de soluționare negociată a disputei comerciale.

Total
0
Shares
Total
0
Share