UE va deveni cel mai mare producător de grâu din lume până în 2032

Uniunea Europeană va deveni în curând cel mai mare producător de grâu din lume, dar pe plan global şi în Europa suprafaţa cultivată cu cereale ar urma să scadă, scrie Agerpres.ro

Pe plan global, cererea de cereale ar urma să încetinească în următorul deceniu, comparativ cu cel precedent, în urma scăderii cererii pentru furaje, biocombustibili şi a altor utilizări industriale.

În Europa Occidentală, cererea de cereale va stagna sau chiar va scădea, în urma creşterii reduse a populaţiei şi a schimbării preferinţelor consumatorilor.

Aceste date sunt prezentate în cel mai recent raport privind perspectivele agriculturii în perioada 2023-2032 publicat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

În Europa Occidentală, suprafaţa cultivată cu cereale este proiectată să scadă, în condiţiile în care orice creştere a producţiei este reglementată prin politicile privind sustenabilitatea mediului. De asemenea, ar urma să scadă suprafeţele folosite pentru fructe, legume şi alte culturi.

UE ar urma să devină cel mai mare producător de grâu din lume până în 2032, depăşind China, unde va fi redusă suprafaţa cultivată, în urma declinului populaţiei.

Uniunea Europeană, al doilea exportator de grâu din lume, va fi responsabilă pentru 17% din comerţul global în 2032, deşi exporturile ar urma să fie sub volumele record din 2019 şi 2022. Blocul comunitar îşi va menţine cota de piaţă chiar dacă în regiunea Mării Negre creşterea va fi limitată, se arată în raport.

Ponderea exporturilor principalilor cinci exportatori de porumb (SUA, Brazilia, Argentina, Ucraina şi Rusia) va reprezenta 88% din totalul comerţului până în 2032.

Principalii cinci exportatori de cereale grosiere – UE, Australia, Rusia, Canada şi Argentina – vor fi responsabili pentru 78% din comerţul global până în 2032.

Anul acesta, 41% din toate cerealele vor fi consumate de oameni şi 37% vor fi folosite pentru hrănirea animalelor, restul de 22% fiind pentru biocombustibili şi alte utilizări.

Total
0
Shares
Total
0
Share