Ultima lună de activitate a lui Vitalie Vrabie la vamă a adus noi încasări RECORD la bugetul de stat

vitalie vrabie, Vameșii și polițiștii de frontieră pregătiți pentru fluidizarea traficului transfrontalier în perioada sărbătorilor pascale, serviciul vamal moldova, vama leuseni, vama cahul 

În luna iunie a anului curent, Serviciul Vamal a încasat la bugetul de stat 1 mlrd 802 mil. lei, cu circa 26 de mil. de lei mai mult, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Suma a fost colectată în rezultatul perfectării a 41.648 de declarații vamale.

Totodată, veniturile colectate de Vamă, în primele șase luni ale acestui an, se ridică la suma de peste 10 miliarde de lei, în creștere cu 635 mil. de lei față de încasările din aceeași perioadă a anului precedent. La capitolul combaterea fraudelor vamale, pe parcursul lunii trecute, au fost relevate 596 de încălcări ale legislației vamale, se spune într-un comunicat de presă al instituției.

Cele mai frecvente încălcări se referă la depășirea termenului de aflare pe teritoriul RM a autoturismelor cu numere de înmatriculare străine, încălcarea termenelor de tranzit sau de depunere a declarației vamale, nedeclararea sau declararea neautentică a mărfurilor de larg consum (articole vestimentare și de încălțăminte, produse cosmetice și de îngrijire personală, produse din tutun etc.).

Totodată, în perioada vizată, au fost întocmite 357 de procese-verbale cu privire la contravenție și aplicate amenzi în sumă de peste 1.37 mil. lei. De la începutul anului curent, suma amenzilor aplicate se ridică la 40.88 mil. lei. În luna iunie, fluxul unităților de transport a constituit 405.660 de traversări.

Cele mai mari valori de trafic au fost consemnate la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 81.540 și respectiv, 57.581 de traversări. Totodată, în cazul în care aveți nevoie de informații privind regulile de traversare a frontierei cu diverse bunuri sau doriți să faceți o reclamație cu privire la eventuale abuzuri admise de către angajații instituției, puteți apela Centrul Unic de Apel al Serviciului Vamal (+373 22 574 111). Pe parcursul lunii trecute, operatorii Liniei de informare au răspuns la 1.406 solicitări de informații legate de vamă.

Total
0
Shares
Total
0
Share