Alexandru Pleșca, președintele Organizației Teritoriale Sîngerei a Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), a anunțat public că părăsește formațiunea și funcția pe care o deținea.
„Prin prezenta, în calitate de Președinte al Organizației Teritoriale Sîngerei a Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, declar public că renunț la statutul de membru și președinte al Organizației Teritoriale Sîngerei al PDCM”, a scris Pleșca.
Acesta a precizat că „decizia de renunțare la acest statut a fost asumată personal, fiind urmat colegii din echipa locală fără a fi influențați decât de propria convingere și a motivelor personale care nu pot permite desfășurarea ulterioară a activităților politice în cadrul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei”.
Pleșca a ținut să menționeze că „nu întreprindem acțiuni ce pot influența opinia foștilor colegi atât din cadrul PDCM cât și din Blocul Politic «Alternativa» și nu dorim obstrucționarea vectorului acestora, ci dimpotrivă, a păstra bunele relații formate pe parcursul activității comune și a menține comunicarea deschisă pe subiecte ce nu reprezintă interes politic”.
„Considerăm absolut necesar a mulțumi echipei PDCM și conducerii acestuia pentru experiența obținută pe parcursul colaborării și a interacțiunilor în cadrul echipei PDCM, urmând a ura succes în vederea realizării obiectivelor PDCM”, a adăugat acesta.
În final, el a cerut „a fi acceptate și admise în termeni restrânși atât cererile expediate la 06.08.2025 privind retragerea calității de membru al PDCM, cât și voința expusă în prezenta declarație, cu excluderea din toate structurile de conducere a partidului și dispunerea informării Agenției Servicii Publice”.
1 Comentariu
Comentariile sunt închise.