ULTIMA ORĂ // Arhitectul-șef al raionului Hâncești, reținut de CNA în cadrul unor cauze pornite pe fapte de corupere pasivă, activă și abuz de serviciu

Arhitectul-șef al raionului Hâncești a fost reținut, în această dimineață, de către ofițerii CNA în cadrul unor dosare de corupere pasivă, activă și abuz de serviciu, aflate în exercitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Funcționarul este bănuit de perceperea mijloacelor financiare ilicite pentru perfectarea actelor permisive de recepție finală a unor imobile din raza raionului.

Potrivit investigațiilor CNA, începând cu anul 2022, arhitectul-șef al raionului Hâncești împreună cu persoane publice din cadrul administrației publice locale ar fi creat o schemă infracțională de pretindere și primire sistematică a mijloacelor bănești de la administratori ai persoanelor juridice, de la beneficiari ai bunurilor imobile și de la intermediari, în vederea eliberării actelor de recepție finală a construcțiilor deja edificate.

Din informațiile obținute în cadrul măsurilor speciale de investigații, s-a constatat că doar avansul perceput pentru pregătirea documentelor era de 3 000 de lei, iar în perioada documentării au fost eliberate acte pentru cel puțin 12 imobile, preponderent case la sol.

În această dimineață, CNA și procurorii PCCOCS au efectuat 16 percheziții care au vizat domiciliile și automobilele a 14 bănuiți, dar și birourile unor instituții din cadrul administrației publice locale. Arhitectul-șef a fost reținut pentru 72 de ore, iar cele 14 persoane urmează să fie audiate la sediul CNA.

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Comunicat de presă

Total
0
Shares
Total
0
Share