ULTIMA ORĂ // Cinci primari și un consilier local din raionul Râșcani anunță că părăsesc PDM

Cinci primari și un consilier local din raionul Râșcani anunță că părăsesc Partidul Democrat din Moldova (PDM). Printr-un comunicat de presă trimis în adresa redacției tv8.md, aceștia susțin că sunt „profund dezamăgiți de acțiunile liderului PDM care au dus la distrugerea formațiunii”.

”Exprimăm dezacordul și profunda dezamăgire față de acțiunile domnului Pavel Filip, în calitate de președinte al PDM, și a întregii conduceri PDM, care au dus la distrugerea partidului. Noi am crezut sincer în valorile și promisiunile noii conduceri PDM. Am crezut că lucrurile se vor schimba spre bine și că PDM se va transforma într-un partid mai puternic. Acum înțelegem că am fost mințiți”, se arată în declarația primarilor.

Purtătoarea de cuvânt a Partidului Democrat, Stela Nistor, a menționat că va reveni cu o reacție privind plecarea celor cinci primari.

Nu este prima plecare din Partidul Democrat. Cea mai recentă plecare a avut loc în organizația teritorială Ungheni, unde trei primari au anunțat că nu mai sunt parte a PDM.

În ianuarie curent, și primarii, dar și consilierii Organizației Teritorială a Partidului Democrat din Soroca anunță că părăsesc formațiunea.

Amintim că PMD este în cădere liberă, după ce Plahotniuc a renunțat să mai conducă și să finanțeze această formațiune.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share