ULTIMA ORĂ // Dinu Țurcanu a fost reținut din nou, la scurt timp după ce a fost eliberat

Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu este ținut ilegal în Comisariatul de Poliție Centru. Acesta a fost reținut din nou, la scurt timp după ce a fost eliberat, pentru o pretinsă intenție de a-l documenta. Nimeni dintre polițiștii care îl păzesc nu poate explica motivele pentru care acesta nu este lăsat să plece.

Anterior, Dinu Țurcanu a fost ridicat de forțele de ordine și scos mulțime. Reținerea s-a produs la ordinul direct al șefului poliției municipale, Marin Garaz. El a fost dus la Inspectoratul de Poliție centru și a fost ținut acolo o anumită perioadă, pe motiv că s-ar dori stabilirea identității sale. După aceea, el a fost lăsat să plece, dar a fost reținut din nou.

Precizăm că Dinu Țurcanu se deplasa în fața miilor de protestatari care au pornit în marș de la Academia de Științe, le-a cerut polițiștilor, care s-au baricadat la intersecția bulevardului Ștefan cel Mare și strada Tighina, să lase protestatarii să-și continue drumul. El le-a spus reprezentanților MAI că organizatorii protestului au autorizație să se deplaseze prin centrul capitalei, deoarece au notificat Primăria, așa cum prevede legislația, despre intențiile lor. În plus, el lea cerut comandanților din poliție să prezinte un act care să justifice acțiunile forțelor de ordine. În loc să prezinte acest document, șeful poliției municipale a dispus reținerea lui Dinu Țurcanu.

La scurt timp, a fost reținut și primarul orașului Taraclia, Veaceslav Lupov.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share