Ultima oră! Dorin Chirtoacă a fost eliberat și urmează să părăsească țara peste 4 zile!

PL, regele Mihai al Romaniei, Regele Mihai, Dorin Chirtoaca, Primar Interimar, Primar suspendat, Mihai Ghimpu, bradul din Chisinau, Mihai Ghimpu, Alina Zotea, Valeriu Munteanu

Primarul general suspendat, Dorin Chirtoacă, a fost eliberat… pentru patru zile din control judiciar, pentru a participa la funeraliile Regelui Mihai. Astfel, acesta va putea lipsi din țară între 13-17 decembrie 2017, informează realitatea.md.

Sursa citată mai infomrează că decizia a fost pronunțată acum câteva minute de Alexandru Negru, judecătorul Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani), care a admis cererea depusă de avocați în acest sens.

La ultima ședință, Dorin Chirtoacă a solicitat în instanță să i se permită să meargă în România la funeraliile Regelui Mihai, procurorii, însă, s-au declarat împotrivă, făcând referire la faptul că acesta ar putea să nu se mai întoarcă în Republica Moldova.

Primarul este învinuit în două dosare penale de trafic de influență și corupție, unul dintre care este vorba despre dosarul „parcărilor cu plată din Chișinău”. În ambele cazuri, se declară nevinovat.

Acesta a fost reținut pe data de 25 mai, iar la 28 iulie, a fost suspendat din funcția de primar general al Capitalei, în urma unui demers al procurorilor anticorupție, funcția fiind preluată de viceprimarul Nistor Grozavu și, ulterior, transmisă ex-șefei de la Gas Natural Fenosa, Silvia Radu.

Până în prezent, s-a aflat în arest la domiciliu, însă, pe data de 10 noiembrie, cu o săptămâna înainte de referendumul convocat împotriva sa, a fost eliberat sub control judiciar.

Total
0
Shares
Total
0
Share