Actual

ULTIMA ORĂ // ”Dosarul Metalferos”: 16 persoane puse sub învinuire cu demersuri la arest

Pinterest LinkedIn Tumblr

Șaisprezece figuranți, reținuți acum două zile, în dosarul privind fraudarea SA ”Metalferos”, au fost puși oficial sub învinuire.

Procuratura Generală le-a înaintat învinuirea pentru escrocherie și spălare de bani, ambele infracțiuni săvârșite în proporții deosebit de mari, în interesul unei organizații criminale.

Fiind audiați de procurori, învinuiții, printre care și patru polițiști, nu și-au recunoscut vina.

Procurorii au depus în instanța de judecată demersuri, solicitând aplicarea, în privința tuturor persoanelor învinuite, a măsurii preventive – arestul preventiv pentru 30 de zile, urmând ca magistrații să se pronunțe pe parcursul zilei de astăzi.

Amintim că, luni, Procuratura Generală, de comun cu Serviciul de Informații și Securitate, cu suportul Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI, au desfășurat, o serie de acțiuni de urmărire penală la sediul Inspectoratului Național de Investigații al MAI, precum și la sediile firmelor-căpușe, și intermediare din jurul companiei Metalferos, prin care erau achiziționate metalele, iar banii – lichefiați.

investigațiile procurorilor nu afectează activitatea cotidiană a companiilor respective. Acțiunile oamenilor legii sunt orientate strict pe documentarea acțiunilor anterioare ale acestor agenți economici cu întreprinderea cu capital de stat și dominație pe piața metalelor.

Procuratura va informa constant despre evoluțiile şi deciziile procesuale luate pe acest caz.

Înalți demnitari de stat, procurori și judecători au fost vizați în controale inițiate de ANI în primul semestru al anului 2020

loading...

Comments are closed.