ULTIMA ORĂ // Energocom a prelungit contractul pentru încă o lună cu MGRES-ul separatiștilor

Energocom a prelungit contractul pentru încă o lună la prețul de 59.90 USD/MWh cu MGRES. Suplimentar, Energocom va semna un contract de livrare a 30% de energie în bază cu EnergoAtom (companie de stat ucraineană). Prețul mediu ponderat al energiei electrice pentru luna iunie va fi de aproximativ 65.03 USD/MWh, a anunțat Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii.

”Suplimentar, începând cu ziua de mâine intră în vigoare Regulile pieței energiei electrice. Ne aliniem la practicile europene în ceea ce privește organizarea pieței angro de energie electrică. Noutatea presupune, în special, organizarea unei piețe de echilibrare și un mecanism de plată a dezechilibrelor. Aceste mecanisme se aplică între participanții la piața angro de energie și nu afectează direct consumatorii finali. După multe amânări, astăzi, putem spune că ne apropiem de standardele europene în acest sector. Suntem hotărâți să ducem reformele până la capăt”, a declarat Spînu.

Tot astăzi, PAS, acționând prin Comisia pentru Situații Excepționale, a prelungit, până la 30 iunie 2022, valabilitatea autorizației de mediu privind gestionarea deșeurilor eliberată pentru SATD „Uzina Metalurgică Moldovenească”. Decizia a fost luată, marți, 31 mai.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share