ULTIMA ORĂ // Fostul viceprimar al Chișinăului, Vladimir Coțet, condamnat la 3 ani de închisoare pentru fals în acte publice

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința în dosarul de corupție în care au fost vizați șapte inculpați, printre care și fostul viceprimar al municipiului Chișinău, Vladimir Coțet.

Instanța l-a condamnat pe Vladimir Coțet la 3 ani de închisoare pentru fals în acte publice, cu interdicția de a ocupa funcții publice timp de 7 ani. El a fost găsit vinovat și de corupere pasivă, dar a fost liberat de răspundere penală din cauza prescripției. Într-un alt episod de corupere pasivă, a fost achitat. Până la rămânerea definitivă a sentinței, a fost plasat în arest preventiv, fiind escortat din sala de judecată.

Patru funcționari au fost recunoscuți vinovați de fals în acte publice, însă au scăpat de răspundere penală ca urmare a intervenirii termenului de prescripție. Trei dintre aceștia, judecați și pentru corupere pasivă, au fost achitați pe motiv că nu s-a constatat existența faptelor.

Alți doi inculpați, judecați pentru corupere activă și trafic de influență, au fost și ei eliberați de răspundere penală pe motiv de prescripție. Instanța a respins cererea procurorilor de confiscare a sumei de 12 000 de euro.

Potrivit probatoriului CNA și Procuraturii Anticorupție, în 2016, Vladimir Coțet și mai mulți funcționari ar fi favorizat companii de construcții în schimbul unor sume de bani, facilitând recepția unor blocuri care nu îndeplineau condițiile tehnice și legale. Inculpații au negat acuzațiile.

Sentința poate fi atacată la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.

Vladimir Coțet, condamnat la 3 ani de închisoare pentru fals în acte publice by Agenția de Presă TELEGRAPH.MD

Total
0
Shares
Total
0
Share