ULTIMA ORĂ // Igor Dodon a publicat primul dosar penal în care este judecat: ”Nu avem nimic de ascuns”

Așa cum a promis mai devreme, Igor Dodon a decis să publice informațiile cu privire la toate dosarele penale deschise împotriva sa, la comanda regimului Maiei Sandu, informează telegraph.md

”Nu avem nimic de ascuns, și de astăzi lansăm un site, unde toată lumea se poate familiariza cu materialele cauzelor și își poate forma propria opinie pe baza documentelor, probelor și faptelor reale, dar nu a interpretărilor unilaterale”, a anunțat Igor Dodon, ex-președintele Republicii Moldova, președintele de onoare al PSRM.

”Cu toții am observat că una din principalele preocupări ale actualei guvernări a fost și rămâne a fi sustragerea opiniei publice de la guvernarea sa catastrofală prin dosare penale intentate împotriva oponenților politici. În același context, în ultimul an, pe numele meu au fost pornite mai multe dosare penale ce conțin mai mult de 10 capete de acuzare, cu scopul de a mă determina să părăsesc arena politică sau chiar țara. Toate aceste dosare sunt politice și au fost ticluite în grabă, la comanda Maiei Sandu, fiind admise multiple încălcări și neglijări ale prevederilor legale naționale și internaționale”, este notat pe pagina web cazuldodon.com

Ce va fi publicat pe această pagină?

materialele dosarelor publicate integral, vor fi blurate doar datele cu caracter personal;

probele care urmează a fi cercetate de instanța de judecată;

– ce s-a găsit de fapt la percheziții;

profilul martorilorexpunerile lor în presă, conform prevederilor legale, declarațiile martorilor vor fi publicate treptat, după audierea acestora în instanța de judecată;

– profilul acuzatorilor de stat;

– declarațiile reprezentanților puterii în privința acestor dosare;

– rechizitoriul și referința la rechizitoriu formulată de partea apărării;

– opiniile experților în domeniu;

– poziția apărării.

Total
0
Shares
Total
0
Share