Astăzi s-a anunțat oficial despre finalizarea procesului de cumpărare a cotei de 95% din Avia Invest SRL, compania concesionară a Aeroportului internațional Chișinău de către NR Investments Ltd (firma familiei Rotschild). Potrivit declarației noilor proprietari, tranzacția s-a încheiat miercuri, 28 august curent, cu acceptul premierului moldovean Maia Sandu și a ministrului Economiei Vadim Brînzan.
Drept reacție, peste câteva minute fostul premier Ion Sturza a cerut demisia ministrului Economiei, Vadim Brînzan. Potrivit lui Sturza, anume Bînzan se face vinovat de faptul că Guvernul Moldovei nu a fost în stare să oprească această tranzacție dubioasă. „Ca cetățean a acestui stat, cer imperativ demisia ministrului Vadim Brinzan”, a scris Sturza pe facebook.
Amintim că în 2013 Aeroportul Chișinău a fost concesionat de către Guvernul Leancă pentru 50 de ani unei firme din Rusia (care aparține lui Ilan Șor). Recent, după ce Șor a plecat din Moldova el a vândut Aeroportul către firma familiei Rotschild din Marea Britanie. Ministrul Brînzan a spus că Guvernul Sandu nu are capacitatea juridică de a împiedica această vânzare.