ULTIMA ORĂ // Judecătorii au emis mandat de arest pe numele lui Constantin Botnari

La solicitarea procurorilor PCCOCS, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus aplicarea măsurii preventive – arestul preventiv, pentru un termen de 30 de zile în privința învinuitului Constantin Botnari.

Arestul preventiv a fost dispus în vederea anunțării lui în căutare internațională, pentru extrădare autorităților de la Chișinău, în scopul continuării investigațiilor în dosarul anunțat public de PCCOCS în data de 19 decembrie 2021.

Reamintim, cetățeanul este învinuit de complicitate la depășirea atribuțiilor de serviciu și instigarea la falsificarea actelor publice de către acesta, comise în iunie 2019, în privința fostului director al Agenției Servicii Publice, la indicația cetățeanului Vladimir Plahotniuc, pentru ca să obțină buletine de identitate și pașapoarte de călătorie, cu încălcarea prevederilor legale, pentru persoane din anturajul învinuitului Plahotniuc.

Aceasta este a doua ședință la subiectul emiterii mandatului de arestare, după citarea învinuitului și solicitarea dânsului de amânare a ședinței pentru luni, 17 ianuarie 2022.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share