ULTIMA ORĂ // Maia Sandu a cedat presiunilor publice și a întors Parlamentului legea privind dublarea salariilor judecătorilor CC

După ce opoziția extra-parlamentară și cea parlamentară au făcut presiuni publice, iar societatea a condamnat acțiunile Olesei Stamate și ale PAS, Maia Sandu a cedat și a restituit astăzi Parlamentului Legea nr. 204 din 6 decembrie 2021 cu privire la modificarea unor acte normative privind legislația bugetar-fiscală 2022. Șefa statului a luat această decizie pe motiv că legea include un amendament, cu privire la salarizarea angajaților Curții Constituționale (CC), pentru care nu există avizul pozitiv al Guvernului, scrie tv8.md

Amintim că salariul net al judecătorilor de la CC urma să crească din anul 2022, datorită unui amendament la politica bugetar – fiscală, semnat de un grup de deputați de la PAS, care presupune majorarea sporului specific la 100%. Astfel, lefurile magistraților urmau să se dubleze și să ajungă până la 82 mii lei/lună. Olesea Stamate, care este autoarea amendamentului, a adus drept argument faptul că volumul de muncă al magistraților a crescut de mai multe ori.

Acest amendament a fost descoperit inițial de către Ion Chicu, ex-prim-ministru, după care au reacționat cei din opoziția parlamentară și liderii altor partide importante.

De cealaltă parte, reprezentanții Curții Constituționale au venit astăzi cu o reacție după ce în spațiul public au apărut mai multe dispute privind majorarea salariilor judecătorilor de la CC. Astfel, ei au refuzat să ofere comentarii, invocând „obligația de rezervă și de prudență a judecătorilor”.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share