Agenția Proprietății Publice a pregătit pentru luni, 19 august, un atac raider asupra SRL „Gările Auto Moderne”. Acțiunea ilegală va fi pusă în aplicare printr-un ordin personal al directorului general Romaj Cojuhari. Documentul prevede preluarea forțată a gărilor și stațiilor auto din gestiunea partenerului privat în cea a statului. Va fi primul abuz de acest fel în istoria țării, când, printr-un nihilism juridic, se va produce o expropriere ca pe timpul regimului bolșevic al Uniunii Sovietice.
Directorul SRL „Gările Auto Moderne”, Iurie Moroz, a declarat că decizia unilaterală a lui Roman Cojuhari (membru al partidului de guvernământ, numit în funcția de șef al Agenției Proprietății Publice fără concurs – n. r.) va duce la prejudicierea ireversibilă a companiei și va lăsa fără loc de muncă peste 200 de angajați. În aceste condiții, investitorii vor fi nevoiți să recurgă la acționarea statului în instanțele de judecată, inclusiv internaționale, iar prejudiciile pe care le va plăti bugetul de stat se ridică până la un miliard de lei.
Iurie Moroz a explicat că Roman Cojuhari nu este în drept să dispună preluarea forțată a gărilor și stațiilor auto din gestiunea SRL „Gările Auto Moderne”, deoarece, potrivit contractului public-privat, în baza căruia compania gestionează, din 2018, cele 30 de autogări, neexecutarea obligațiilor partenerului privat se constată exclusiv pe cale judiciară, adică în instanța de judecată. Când Agenția Proprietății Publice a emis, în 2022, notificarea privind rezilierea contractului cu SRL „Gările Auto Moderne”, compania a contestat actul în instanța de judecată, iar procesul nu s-a încheiat. Mai mult, inadmisibilitatea executării rezoluțiunii la această etapă rezultă și din două acte judecătorești. Potrivit normelor contractuale, autoritățile pot întreprinde acțiuni în raport cu activele investitorului abia după o decizie finală, așa cum este în toată lumea civilizată, însă Roman Cojuhari consideră că legea nu este scrisă pentru el.
Administratorul SRL „Gările Auto Moderne” a subliniat că, în perioada 2019-prezent, compania a adus o contribuție semnificativă la bugetul de stat, virând impozite în valoare totală de peste 100 de milioane de lei, dintre care 36 de milioane de lei reprezintă impozitele aferente salariilor angajaților.
În plus, compania a demonstrat o responsabilitate solidă în relația sa cu statul, achitând în perioada menționată redevențe substanțiale, în valoare de 29 de milioane de lei, ca parte a plății pentru dreptul de gestiune economică. Pe lângă aceste contribuții, compania a investit 120 de milioane de lei în modernizarea infrastructurii, subliniind încă o dată devotamentul său nu doar în îndeplinirea angajamentelor contractuale, ci și în sprijinirea dezvoltării și îmbunătățirii infrastructurii naționale.
În prezent, investițiile în modernizarea infrastructurii sunt suspendate temporar, însă compania este pregătită să le reia imediat după clarificarea cauzei care a dus la această suspendare, reafirmându-și astfel angajamentul față de îmbunătățirea continuă a infrastructurii.
Primele informații despre aceste acțiuni ale APP au apărut vineri, însă Roman Cojuhari nu a răspuns apelului telefonic pentru a oferi un comentariu.
La comunicatul de presă, GAM a anexat mai multe fotografii care demonstrează unele investiții efectuate până în prezent: