ULTIMA ORĂ Noile tarife la gazele naturale au intrat în vigoare. Cât vor achita cetățenii

Grafic cu noile tarife la gazele naturale aplicate din februarie 2026 pentru consumatorii casnici

Noile tarife la gazele naturale au intrat în vigoare marți, 4 februarie, odată cu publicarea hotărârii în Monitorul Oficial Nr. 68 din 04.02.2026.

Decizia privind reducerea prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale a fost aprobată ieri de Consiliul de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică și se aplică din ziua publicării. Ajustarea tarifelor a fost determinată de scăderea costurilor de procurare a gazelor naturale și de utilizarea excedentelor tarifare acumulate la începutul anului 2026.

Pentru consumatorii casnici racordați la rețelele de distribuție de joasă presiune, prețul reglementat aplicabil din februarie 2026 este de 13,353 lei pentru un metru cub de gaze naturale, fără TVA, ceea ce corespunde unui tarif estimativ de 14,42 lei pentru un metru cub, cu TVA de 8%. Noul nivel este mai mic decât cel anterior și se aplică pentru perioada februarie–decembrie 2026.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share