ULTIMA ORĂ // O dronă a căzut pe casa paznicului unei livezi din Cuhureștii de Jos. Echipa tehnico-explozivă a Poliției intervine la fața locului

Dronă în localitatea Cuhureştii de Jos, raionul Florești
Dronă în localitatea Cuhureştii de Jos, raionul Florești

O dronă s-a prăbușit cu puțin timp în urmă pe acoperișul casei paznicului unei livezi din localitatea Cuhureștii de Jos, raionul Florești. Poliția anunță că persoanele aflate în zonă au fost evacuate, iar perimetrul a fost izolat de echipajele Inspectoratului de Poliție Florești. Echipa Secției tehnico-explozive se deplasează la fața locului pentru verificări și stabilirea tipului de dispozitiv.

Forțele Aeriene ale României au ridicat de la sol aeronave Eurofighter și F-16 după detectarea a două drone care au pătruns în spațiul aerian național

Incidentul are loc în aceeași zi în care Poliția de Frontieră a raportat detectarea unei drone de tip Shahed în sudul Republicii Moldova. Instituția a anunțat dimineață că, la 25 noiembrie 2025, Serviciul Operațiuni Aeriene al Ministerului Apărării a sesizat survolarea spațiului aerian național de către un dispozitiv identificat pe direcția Vinogradovca – Vulcănești.

Potrivit comunicatului, drona s-a deplasat ulterior spre frontiera cu România, în sectorul dintre localitățile Colibași, raionul Cahul, și Vadul lui Isac, după care a traversat granița și a intrat în spațiul aerian al României. În informare se precizează că „partea română a fost informată imediat despre această situație”.

ULTIMA ORĂ // MA: Șase drone au traversat spațiul aerian al Republicii Moldova în dimineața zilei de 25 noiembrie

Poliția de Frontieră menționează că sunt aplicate procedurile prevăzute de legislație, iar zona pe unde ar fi trecut drona este în curs de verificare. Până în acest moment „nu s-au identificat obiecte care să prezinte riscuri pentru siguranța cetățenilor”.

Total
0
Shares
1 Informație relevantă

Puteți comenta pe Facebook.

Total
0
Share