ULTIMA ORĂ // Parlamentul înaintează cu adoptarea Legii cenzurii. Ce alte proiecte sunt pe ordinea de zi

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, ordinea de zi pentru ședințele plenare, care urmează să se desfășoare în perioada 2-9 iunie, iar printre legile care vor fi supuse votării este și inițiativa PAS privind instituirea cenzurii în mass-media, informează Telegraph.md

În această perioadă, urmează să fie examinate, în lectură finală, proiectul de lege privind funcționarea în condiții de siguranță a obiectelor de producție și a instalațiilor tehnice potențial periculoase, modificări la Legea cu privire la filantropie și sponsorizare și măsurile legislative, care au scopul de a preveni și a combate dezinformarea.

De asemenea, în cea de-a doua lectură vor fi prezentate proiectele pentru modificarea Codului fiscal și Legii cu privire la contabilitate și raportare financiară și proiectul pentru modificarea Legii apiculturii și Codului contravențional.

În lectura întâi, deputații vor examina mai multe proiecte, printre care modificarea Legii privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități sau ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind activitățile operative desfășurate de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă în țara noastră.

Vor fi examinate două proiecte de lege pentru modificarea Legii privind atragerea împrumutului de stat extern din partea FMI.

De asemenea, urmează să fie constituite Comisia specială pentru examinarea eficienței aplicării reglementărilor din sectorul produselor petroliere și Comisia specială de examinare a procesului decizional privind controlul inflației și politica monetară pe parcursul ultimelor 18 luni.

Pe ordinea de zi mai figurează proiectul de hotărâre privind eliberarea lui Alexandr Esaulenco din funcția de director al Serviciului de Informații și Securitate.

Un alt proiect de hotărâre propus pentru ordinea de zi prevede modificarea Hotărârii Parlamentului cu privire la constituirea Comisiei de anchetă privind modul de exploatare a substanțelor minerale utile și determinarea impactului asupra mediului.

Joi, 2 iunie, ședința plenară a Parlamentului va începe la ora 10:00.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share