Ultima oră! Pavel Cebanu și-a dat demisia din funcția de președinte al Federației Moldovenești de Fotbal

pavel cebanu, federatia moldoveneasca de fotbal

Sfârșitul unei epoci, astăzi președintele Federației Moldovenești de Fotbal, Pavel Cebanu și-a depus mandatul. O scrisoare cu o adresare către concetățenii noștri din partea lui Cebanu a fost publicată pe pagina oficială a FMF.

Pavel Cebanu a ținut să mulțumească tuturor pentru faptul că l-au susținut în activitatea sa, acesta spune că e recunoscător antrenorilor, jucătorilor, arbitrilor, oficialilor, lucrătorilor cluburilor și școlilor de fotbal, reprezentanților asociațiilor raionale, partenerilor, sponsorilor, colegilor de la FMF, FIFA și UEFA, ziariștilor sportivi, familiei sale, care a fost alături de el pe parcursul acestor ani și în mod special microbiștilor, pe care i-a simțit permanent alături.

Dragi prieteni,
Fotbalul atrage foarte multă lume prin frumusețea jocului cu balonul rotund. Uneori întreaga viață este dedicată fotbalului. Așa s-a întâmplat și în viața mea. De peste 55 de ani sunt în fotbal. La început în fotbalul de copii, ulterior jucător în fotbalul mare, la cea mai iubită echipă a fotbalului moldovenesc, apoi antrenor, iar ultimii ani mi s-a încredințat să conduc Federația Moldovenească de Fotbal.

La toate aceste etape din viața mea am încercat să dau tot ce am mai bun. Sunt recunoscător soartei că, am reușit să aduc clipe de bucurie microbiștilor moldoveni în perioada când am jucat la echipa Nistru Chișinău.

Probabil atunci s-a creat o imagine a mea în fotbal, care m-a urmat pe parcursul întregii vieți și a trebuit să depun mult efort, ca să nu dezamăgesc la etapele următoare.

Dacă am reușit sau nu, nu pot să mă pronunț eu. Dar pot spune sincer că, simțul de responsabilitate nu m-a părăsit niciodată. Asta am cerut de la toți cei cu care am lucrat.

Acum, după trecerea anilor sunt sigur că, anume această atitudine m-a ajutat să realizez unele lucruri. Iar spiritul de echipă și încrederea oamenilor din fotbal, m-a făcut să accept această funcție înaltă din fotbalul moldovenesc, pe parcursul a toți acești ani.

Tot ce s-a realizat în acești ani, s-a realizat prin munca noastră comună, a tuturor oamenilor din fotbal și a celor care ne-au susținut. Iar unele proiecte realizate de către Federația Moldovenească de Fotbal ne face munca noastră mai împlinită, pentru că vor rămâne pentru următoarele generații, care vor veni după noi. Iar timpul este cel mai bun arbitru al muncii noastre.

În fotbal se știe că te afli pe teren atâta timp, cât este necesar să ajuți echipa să meargă înainte. De acest lucru m-am condus permanent și când am jucat la echipa Nistru, dar și în ultimii ani.
Doi ani în urmă, înaintea ultimului Congres al FMF de dare de seamă și alegeri am avut intenția să mă retrag, dar adresările insistente și susținerea deplină a membrilor Federației m-au făcut să accept să mai continui. Nu doream să-i dezamăgesc pe toți cei care au avut încredere în mine și în proiectele care urmau să fie realizate.
Atunci am spus membrilor Comitetului Executiv că voi continua încă doi ani pentru a asigura începutul unor proiecte, care erau în programul nostru de activitate și apoi voi lua o decizie.
Dragi prieteni,
Timpul, atât cel petrecut pe teren, cât și într-o funcție, are limitele sale obiective, care se pot manifesta în orice moment. Astăzi cred că acest moment a sosit.
Am decis să mă retrag din funcția de Președinte al Federației Moldovenești de Fotbal.

După cum am menționat nu este o decizie spontană, dar una pe care am luat-o cu mai mult timp în urmă și trebuia să o comunic după ce vor trece doi ani de la ultimul Congres de dare de seama din 2017. Acești doi ani au trecut.
Nu este o decizie ușoară, dar este decizia mea personală și am dorit să o comunic opiniei publice.

Doresc să mulțumesc tuturor celor cu care, pe parcursul vieții mele, am muncit împreună pentru dezvoltarea fotbalului moldovenesc. Sunt recunoscător antrenorilor, jucătorilor, arbitrilor, oficialilor, lucrătorilor cluburilor și școlilor de fotbal, reprezentanților asociațiilor raionale, partenerilor, sponsorilor, colegilor de la FMF, FIFA și UEFA, ziariștilor sportivi, familiei mele, care a fost alături de mine pe parcursul acestor ani și în mod special microbiștilor, pe care i-am simțit permanent alături.

Cu profund respect,
Pavel Cebanu

Amintim că Pavel Cebanu s-a aflat la conducerea Federației Moldovenești de Fotbal, începând cu 1 februarie 1997.

Total
0
Shares
Total
0
Share