ULTIMA ORĂ // PCCOCS confirmă: Interpol a refuzat dosarul în privința lui Cavcaliuc

cavcaliuc

Referitor la informațiile apărute în presă privind lipsa unei cereri din partea Interpol către autoritățile Marii Britanii în privința învinuitului Gheorghe Cavcaliuc, PCCOCS comunică următoarele:

Biroul Interpol de la Lyon (Franța), în luna decembrie 2021, a acceptat solicitarea Biroului Interpol de la Chișinău de a-l anunța în căutare internațională pe Gheorghe Cavcaliuc, pentru arestare și extrădare. Ulterior, la 17 ianuarie 2022, Procuratura a fost informată, prin intermediul Biroului Interpol de la Chișinău, referitor la blocarea căutării învinuitului, fiind invocat articolul 3 al Constituției Interpol.

Ținând cont de această situație și având în vedere acțiunile de urmărire penală planificate în cadrul cauzelor penale, a fost formulată și remisă o cerere de comisie rogatorie către autoritățile din Marea Britanie, unde printre alte acțiuni necesare dispunerii unei soluții obiective pe caz, a fost solicitată înaintarea acuzării lui Gheorghe Cavcaliuc pe dosarul penal în care victime ale infracțiunii sunt cetățenii Gheorghe Petic (înscenarea violului) și Ruslan Verbițchi (înscenarea transportării ilegale a cartușelor ”Kalașnicov” în Ucraina).

Rezultatul acțiunilor solicitate, după recepționarea materialelor acumulate de către autoritățile britanice, vor fi examinate în coroborare cu probele din cadrul dosarului respectiv.

Comunicat de presă.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share