ULTIMA ORĂ Percheziții la Căușeni. 30 de persoane, investigate de CNA pentru fraudarea examenelor de obținere a permiselor auto

ULTIMA ORĂ // Percheziții la Căușeni. 30 de persoane, investigate de CNA pentru fraudarea examenelor de obținere a permiselor auto
EnglishFrançaisРусский

Ofițerii Centrul Național Anticorupție și procurorii mun. Chișinău desfășoară percheziții în cadrul unei cauze penale în care sunt vizate mai multe persoane fizice, angajați ai Agenției Servicii Publice, din cadrul Direcției Examinare și Calificare a Conducătorilor Auto Căușeni, precum și administratorul și instructori ai unei școli auto, suspectați de implicare în acte de corupție sistemică.

Potrivit materialelor cauzei, bănuiții ar fi pretins și primit de la candidații care au absolvit cursurile școlii auto sume cuprinse între 350 și 400 de euro pentru favorizarea susținerii probei practice în vederea obținerii permisului de conducere. Urmărirea penală a fost pornită în temeiul unei bănuieli rezonabile privind comiterea infracțiunilor prevăzute la art. 324, art. 325 și art. 326 din Codul penal – corupere pasivă, corupere activă, trafic de influență și cumpărare de influență, în total fiind investigate 30 de persoane.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate permise de conducere presupuse a fi obținute în mod fraudulos, documente privind școlarizarea candidaților și susținerea probei practice, înscrisuri de ciornă, precum și dispozitive electronice care conțin informații relevante pentru cauza penală. Trei persoane au fost reținute pentru 72 de ore, iar altele sunt cercetate în stare de libertate.

În continuare, Centrul Național Anticorupție și procurorii mun. Chișinău întreprind acțiuni în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei, identificării tuturor persoanelor implicate și tragerii acestora la răspundere penală. Precizăm ca reprezentanții ASP au acordat suport ofițerilor anticorupție la investigarea cazului.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share
ULTIMA ORĂ
×