ULTIMĂ ORĂ // Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a decretat mobilizarea generală a trupelor ucrainene

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a decretat joi mobilizarea generală a trupelor ucrainene în contextul operațiunii militare declanșate de Rusia împotriva ţării, informează Agerpres.ro

Proiectul de lege privind aprobarea decretului preşedintelui Ucrainei ”Cu privire la mobilizarea generală” a fost înaintat spre adoptare Radei Supreme a Ucrainei (Parlamentul), a anunţat legislativul pe contul său oficial de Telegram.

Anterior, Zelenski a introdus legea marţială în întreaga ţară şi a anunţat, de asemenea, întreruperea relaţiilor diplomatice dintre Ucraina şi Rusia, ca urmare a agresiunii militare împotriva teritoriului ucrainean ordonată de liderul de la Kremlin, Vladimir Putin.

Zelenski a subliniat, de asemenea, că armata ucraineană este angajată în ”lupte grele” în întreaga ţară, din Donbas până în alte regiuni din est, nord şi sud şi a ordonat armatei sale să provoace ”cele mai mari pierderi posibile invadatorului rus”.

Şeful statului ucrainean a dat asigurări că banca de stat şi sistemul financiar ucrainean au resurse suficiente pentru a asigura apărarea statului şi interesele cetăţenilor ucraineni.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share