ULTIMA ORĂ // Procuratura Generală a confirmat existența deciziei privind eliberarea Veaceslav Platon

Procuratura Generală a Republicii Moldova a confirmat că instanța britanică a admis cererea de eliberare pe cauțiune a lui Veaceslav Platon, aflat în procedură de extrădare în Regatul Unit, informație publicată inițial pe canalul de Telegram „Morari News”.

Potrivit instituției, eliberarea a fost dispusă la data de 23 iulie 2025, în urma unei cereri repetate depuse de Platon și avocații săi, după ce o solicitare anterioară fusese respinsă. Instanța a acceptat eliberarea sub cauțiunea de 330.000 lire sterline, cu impunerea unor condiții stricte, inclusiv monitorizare electronică.

Procuratura subliniază că această decizie vizează exclusiv modificarea măsurii preventive în timpul examinării cererilor de extrădare inițiate de Republica Moldova, care rămân în continuare pe rolul instanțelor britanice. Prima cerere a fost transmisă la 25 septembrie 2024, iar a doua, în două cauze penale distincte, a fost inițiată de Ministerul Justiției la 27 mai 2025. Cele două solicitări au fost conexate într-o singură procedură.

Potrivit calendarului stabilit, o decizie asupra extrădării lui Veaceslav Platon urmează să fie pronunțată de autoritățile judiciare britanice în perioada 24–28 noiembrie 2025. În prezent, acesta se află încă în penitenciar.

Total
0
Shares
Total
0
Share