Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a anunțat inițierea procedurii de moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Dorin Recean, acuzând Cabinetul de miniștri de incapacitate în gestionarea crizei energetice și de lipsa unor măsuri eficiente pentru protejarea cetățenilor și a economiei.
PSRM critică politicile guvernamentale care, în ultimele luni, au dus la creșterea tarifelor la energie, amplificând inflația și instabilitatea social-economică. Socialiștii avertizează că aceste decizii vor continua să ducă la majorarea prețurilor la bunuri și servicii, afectând și mai mult populația.
În acest context, PSRM a pregătit toate documentele necesare pentru demararea procesului de demitere a Guvernului și solicită organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Potrivit socialiștilor, doar un nou Guvern, care se bucură de încrederea cetățenilor, poate restabili stabilitatea și asigura dezvoltarea durabilă a țării.
PSRM face apel la toți deputații Parlamentului, indiferent de apartenența politică, să susțină această inițiativă, subliniind că votul pentru moțiune reprezintă o datorie față de cetățeni și o responsabilitate în fața crizei actuale.
„Partidul Socialiștilor va continua să fie de partea cetățenilor și va lupta pentru protejarea intereselor acestora”, se arată în declarația formațiunii.