Teodor Cuculescu a anunțat retragerea din Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) și din funcția de președinte al Organizației Teritoriale Rezina a formațiunii.
„Stimați cetățeni, anunț public retragerea mea din rândurile membrilor Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, precum și din funcția de Președinte al Organizației Teritoriale Rezina a acestei formațiuni”, a declarat acesta.
Cuculescu a precizat că decizia, luată pe 5 august 2025, este urmată și de echipa sa din cadrul organizației teritoriale Rezina – „consilieri, primari și susținători”.
Potrivit lui, motivul hotărârii este lipsa de compatibilitate cu noua direcție a partidului: „În prezent, nu mai rezonez cu viziunile și direcția de dezvoltare pe care le urmează partidul”.
Fostul lider teritorial al PDCM a lansat și un apel către conducerea formațiunii: „Îndemn conducerea Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei să nu tergiverseze procedura de radiere din registrul membrilor și excluderea mea din cadrul Consiliului Național Politic al formațiunii și de a nu-mi îngrădi dreptul de a participa în viața politică a Republicii Moldova”.
1 Comentariu
Comentariile sunt închise.