ULTIMA ORĂ // Un fost democrat a fost învinuit oficial pentru tentativa de mituire a unui deputat

Procuratura Anticorupție informează că, astăzi 16 decembrie 2021, i-a înaintat învinuirea unui ex-deputat în Parlamentul Republicii Moldova, căruia i se incriminează săvârșirea infracțiunii de corupere activă (art.325 din Codul penal), faptă infracțională comisă în perioada deținerii mandatului de deputat.

Astfel, ex-deputatul este învinuit că, în anul 2015, reprezentând interesele Partidului Democrat din Moldova, a încercat să mituiască un alt deputat din Parlamentul Republicii Moldova, ales pe listele unui alt partid politic, propunându-i valută străină în sumă de la 100 000 până la 200 000 euro, pentru ca acesta să părăsească fracțiunea parlamentară din care făcea parte și în calitatea sa de deputat să voteze proiectele de legi înaintate de Partidul Democrat.

Urmărirea penală pe caz poartă un caracter activ, iar despre rezultatele investigațiilor, Procuratura Anticorupție va informa opinia publică cu respectarea caracterului confidențial al activității desfășurate și a prezumției de nevinovăție a persoanelor.

Potrivit surselor din interiorul PA, citate și de alte surse media, persoana învinuită ar fi Sergiu Sîrbu.

Bodnarenco este singurul deputat care a declarat deschis că i-a fost propusă mită pentru a pleca din PCRM, nota agora.md

În cadrul emisiunii Interpol de la TV7 din 3 martie 2016 ea a venit cu mai multe detalii pe acest caz.

„Sunt un om foarte deschis în viața mea. Nu am secrete față de presă. Probabil cineva a văzut că am fost vizitată de o persoană, care a venit cu anumite propuneri. Astfel, am fost întrebată de presă din ce cauză nu am plecat și eu din PCRM, a declarat Elena Bodnarenco în cadrul emisiunii TV.

Totuși ea a refuzat să dea un nume și să discute cu reprezentanții CNA pe acest caz.

„Nu mi-e frică să-i declar numele, dar nu am încrederea că ancheta va fi dusă până la final. Voi face public acest nume dacă ancheta va bate pasul pe loc. Nu am fost la CNA, atunci când am fost invitată, fiindcă nu am încredere într-un organ un unde șefii sunt numiți pe criterii politice.

Mita mi-a fost propusă de la un deputat PD, din actuala legislatură. A fost un bărbat care mi-a propus o remunerare de ordinul milioanelor de dolari. Mărimea finală a sumei depindea dacă voi alege și o funcție pentru rude. Dacă alegeam o funcție, suma finală a mitei ar fi fost mai mică. O sumă fixă nu mi s-a propus. M-am simțit foarte neplăcut când am primit această propunere. Am lucrat mulți ani în PCRM și nu am de ce să fiu supărată pe acest partid. Am făcut o carieră de invidiat în acest partid”, declară deputata PCRM.

Din spusele Elenei Bodnarenco, persoana care i-a propus mită a declarat că „într-adevăr PRCM v-a prețuit, dar posibil că a venit un moment când puteți fi apreciată și mai mult. Poate o astfel de propunere nu va mai fi.”

Amintim că pe 21 decembrie 2015, un grup din 14 deputați comuniști au anunțat că părăsesc fracțiunea PCRM și creează o platformă social-democrată menită să soluționeze criza politică în care se află țara noastră. Astfel, în fracțiunea PCRM au rămas doar șapte deputați. Aceștia sunt: Vladimir Voronin, Inna Șupac, Oleg Reidman, Maria Postoico, Vasilii Panciuc, Oxana Domenti și Elena Bodnarenco.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share