Veaceslav Platon a fost numit persoană de încredere din partea candidatului independent, Veaceslav Valico, la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Subiectul a fost votat de majoritatea membrilor CEC în cadrul ședinței de astăzi, 25 iunie, informează Replicamedia.md
La data de 18 iunie, cu șase voturi pro și două împotrivă, demersul de înregistrare a lui Veaceslav Valico în calitate de candidat independent la funcția de deputat a fost aprobat de CEC.
Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, l-a achitat la data de 14 iunie, pe Veaceslav Platon care a fost condamnat la 18 ani de închisoare în dosarul fraudei bancare.
La aproape un an după ce a fost eliberat din închisoare, Veaceslav Platon a fost absolvit de toate acuzațiile care au dus la condamnarea sa anterioară în dosarul miliardului, iar Procuratura anunță că „a solicitat restituirea dosarului penal pentru reluarea urmăririi penale, în vederea identificării făptuitorului infracțiunilor”.
Controversatul om de afaceri Veaceslav Platon a fost condamnat în aprilie 2017 la 18 ani de închisoare fiind învinuit că ar fi obținut, prin scheme ilegale, aproximativ 1 miliard de lei de la Banca de Economii a Moldovei, în urma unor credite acordate pentru firme conduse de persoane interpuse în noiembrie 2014.
Citește și: Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor a avut peste 10 mii de întrevederi cu cetățenii