ULTIMA ORĂ // Viceprimarul municipiului Soroca, arhitectul șef și secretarul Consiliului municipal au fost reținuți de CNA

Ofițerii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) și procurorii Procuraturii mun. Bălţi au desfășurat astăzi percheziții în mai multe dosare pornite pe fapte de corupere activă, pasivă și trafic de influență. 7 reprezentanți ai autorităților locale din Soroca, dar și 16 persoane fizice, inclusiv agenți economici, sunt cercetate de CNA în dosare de corupție ce vizează trucarea unor licitații publice. În urma acestora, 3 funcționari au fost reținuți. Este vorba despre arhitectul şef al Primăriei mun. Soroca, viceprimarul mun. Soroca și secretarul Consiliului municipal.

Urmărirea penală a fost pornită în baza bănuielii rezonabile că persoane publice şi persoane cu funcţie de demnitate publică din cadrul Primăriei şi Consiliului municipal Soroca ar fi favorizat unii agenți economici în procesul de obținere a setului de documente pentru încheierea unor contracte cu municipalitatea contra unor remunerații ilicite. De asemenea, în schimbul mijloacelor financiare ilicite, primite prin intermediul unor terți, funcționarii ar fi trucat mai multe licitații în vederea câștigării acestora de către anumiți agenți economici.

La această etapă, 4 persoane au statut de bănuit dintre care 3 au fost reținute pentru 72 de ore și plasate în izolator. Toate acțiunile au loc sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Bălți.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Total
0
Shares
Total
0
Share