Un adolescent britanic a fost condamnat la 10 ani pentru o tentativă de atac asupra unei moschei

Un adolescent britanic de 17 ani a fost condamnat joi la 10 ani de detenţie pentru că a încercat să atace o moschee din Glasgow, Scoţia, în data de ianuarie.

Tânărul plănuise să dea foc lăcaşului de cult și îşi crease planul pe telefon, iar anterior se împrietenise cu imamul moscheii. El a fost arestat în timp ce încerca să pătrundă în moschee cu un rucsac de tip militar, care conţinea o armă cu aer comprimat, muniţii, bile, cartuşe cu gaz şi recipiente cu aerosoli.

Adolescentul a pledat vinovat la două capete de acuzare, iar după executarea pedepsei va fi supus controlului judiciar timp de 8 ani.

Procurorii au declarat că tânărul s-a radicalizat online și că deţinea la domiciliu un exemplar din „Mein Kampf”, un Coran, arme airsoft, cuţite, măşti şi ingrediente pentru fabricarea de explozivi. În telefon avea o listă cu persoane care i-au influenţat convingerile, inclusiv Hitler, Mussolini şi extremistul de dreapta Anders Behring Breivik.

Procurorul adjunct Sineidin Corrins a subliniat că planul vizând atacarea membrilor comunităţii locale a fost motivat de ură rasială și religioasă și că adolescentul era „pe punctul să treacă la fapte”.

Total
0
Shares
Total
0
Share