Un adolescent de 16 ani a împușcat mortal doi polițiști în orașul Izmir, din Turcia

Doi polițiști au fost uciși și alți doi răniți, dintre care unul grav, în urma unui atac armat comis asupra unui post de poliție din orașul Izmir, Turcia. Incidentul a avut loc în data de 8 septembrie și a fost provocat de un adolescent de 16 ani.

Atacatorul a folosit o armă de vânătoare aparținând tatălui său și a deschis focul la intrarea secției de poliție, unde l-a ucis pe un ofițer. Un alt polițist care a intervenit a fost împușcat mortal, iar alți doi agenți au fost răniți.

Suspectul, care fusese anterior cercetat pentru o infracțiune și acuza poliția de rele tratamente, a fost reținut la scurt timp de forțele de ordine. În timpul schimbului de focuri, adolescentul a fost rănit și se află în stare gravă la spital.

Ministrul de interne al Turciei, Ali Yerlikaya, a transmis condoleanțe familiilor victimelor și a anunțat deschiderea unei anchete.

”Transmit compasiunea mea eroilor căzuți și le doresc însănătoșire grabnică celor răniți. Suspectul a fost arestat, iar o anchetă a fost deschisă”, a declarat acesta.

Autoritățile au instituit măsuri stricte de securitate în zonă, iar ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Total
0
Shares
Total
0
Share