Un aruncător de grenade și mai multe pistoale ridicate de polițiști și procurori de la doi bărbați din Chișinău!

Arsenal de arme și muniții ridicat de polițiști și procurori, politia moldova, crime in chisinau, arme de foc moldova, ordinea publica criminalitate, 

Activitatea infracțională a doi cetățeni din capitală implicați în păstrarea și comercializarea ilegală a armelor și munițiilor, a fost investigată în urma acțiunilor și măsurilor întreprinse de către ofițerii Direcției de Combatere a Crimei Organizate a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu  procurorii  Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Astfel, în urma efectuării acțiunilor de urmărire penală și a măsurilor speciale de investigații, polițiștii și procurorii au identificat trei persoane cu vârsta cuprinsă între 38 și 58 ani, locuitori ai mun.Chișinău, care aveau roluri bine determinate atât la păstrarea armelor și munițiilor cât și la comercializarea ilegală a acestora. Unul dintre figuranți a fost participant la războiul din Afganistan, astfel,  fiind instruit  în folosirea armamentului.

La 22 martie curent, urmare a  perchezițiilor efectuate de către ofițerii de investigații ai INI,  procurorii PCCOCS și cu suportul colaboratorilor BPDS ”Fulger”,  la domiciliul unuia dintre figuranți au fost depistate și ridicate, un aruncător de grenade de model RPG-18, aproximativ un kg de Hexogen-Trotil, cinci grenade de tip RGD-5 cu focos, doua pistoale de model TT, un pistol de tip Revolver, patru amortizoare de zgomot, aproximativ 500 cartușe de calibru 7.62, 5.45, 5.6, 12, 9.17, 9.18, doua obiecte confecționate artizanal cu sistem de declanșare, un încărcător calibru 5.45 pentru pușca mitralieră Kalașnikov (RPK), un tub de aprindere, un pachet de Parafin și trei fragmente de electrodetonator, care urmau a fi comercializate la prețul de 100 000 lei.

Pentru a asigura măsuri de securitate sporită, la fața locului a fost solicitată intervenția Secției Tehnico-Explozive a Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP, care au ridicat în modul corespunzător armamentul și munițiile depistate.

La data de 25 martie curent, în privința unui suspect a fost aplicată măsura preventivă, arestul preventiv pe un termen de 30 de zile, iar alții doi se cercetează în stare de libertate. Dacă vinovăția persoanelor va fi demonstrată, aceștia riscă o pedeapsă cu privațiune de libertate pe un termen de până la 7 ani.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share