Un asteroid trece pe lângă Pământ: Ar fi mai mare decât London Bridge

Un asteroid, care potrivit estimărilor ar fi mai mare decât London Bridge (podul construit peste râul Tamisa), trece astăzi – 17 septembrie – pe lângă Terra, transmite Telegraph.md, cu referire la Safenews.md

NASA, însă, dă asigurări că acesta nu este periculos pentru planetă.

Corpul ceresc poartă numele de Asteroid 2014 QJ33 și călătorește cu o viteză de 19.371 de mile pe oră, adică 8,66 kilometri pe secundă.

El ar avea o lățime între 48 și 110 metri, ceea ce ar putea însemna că este mai mare decât London Bridge.

Chiar și așa, oamenii de știință au precizat că nu trebuie să ne îngrijorăm, dat fiind faptul că asteroidul va trece pe lângă planeta noastră la o distanță sigură – la 1.592.819 mile depărtare de Pământ.

Menționăm că, săptămâna trecută, alți doi asteroizi au trecut pe lângă Pământ în două zile. În total, NASA monitorizează constant circa 2.000 de asteroizi, clasificați drept periculoși.

Totuși, șansele ca aceștia să lovească Pământul sunt încă foarte mici, altfel – oamenii de știință spun că sunt pregătiți în cazul în care ar trebui să apere planeta de bucățile de roci.

Donald Trump, acuzat că a agresat sexual un fost model: „Eram şocată, m-am simţit violată”

Total
0
Shares
Total
0
Share